top of page

Interviu cu Paula Crihan - CEO Salina cu Bulgări

"Keep going..."




1. Cine este Paula Crihan în viața de zi cu zi ?


Paula Crihan este o mamă a doi copii implicată activ în dezvoltarea lor. O soție căreia îi place tare mult să călătorească, care iubește frumosul, căreia îi place să fie tot timpul printre adulți și copii.



2. Ce te-a determinat să alegi calea antreprenoriatului?

Sincer, cred că nu prea știu o altă cale.

Mi-am dorit încă de copil să am libertate, chiar dacă nu știam pe atunci cum anume aș putea defini exact această libertate. Mi-am dorit libertate de gândire, de acțiune, de exprimare, astfel încât am început să lucrez de mică. Pe la 14 ani câștigam primii mei bani, după care au urmat diverse colaborări, până când la 18 ani am intrat în atreprenoriat fără să-mi dau seama, prin intermediul unei cunoscute firme de cosmetice, Oriflame.

Sunt genul de om care acceptă sugestiile, chiar cer de multe ori tot felul de ”sfaturi”, dar decizia finală imi place să o iau eu.


3. Care este povestea și misiunea Salinei cu Bulgări?

Povestea este una foarte simplă: eu am fost un copil tare bolnăvicios și până pe la vârsta de 5-6 ani răceam permanent.

Atunci când stăteam în București făceam o mulțime de injecții, când plecam la bunici în Târgu Ocna- Bacău, mă tratau pur și simplu cu sare, cu te miri ce ceaiuri, siropuri făcute în casă, dar pe atunci nu luam prea mult în considerare. La un moment dat ai mei au decis să fac o operație de extragere a amigdalelor și polipilor ca să-mi ușureze această zonă care era veșnic plină cu mucozități.

Așa a fost, după această intervenție nu am mai răcit foarte des, însă, pe atunci imi plăcea să cânt, iar din momentul acela nu am mai reușit.

A trecut ceva timp și am descoperit un medic în vârstă, care imi amintesc că efectiv a certat-o pe mama pentru aceste două intervenții. Concluzia lui era așa: “dacă duceați copilul în salină sau la malul mării ca să poată face terapie cu sare, nu mai era nevoie de nicio intervenție.”

Cumva, fără să-mi dau seama atunci, mi-a ramas în suflet toată acestă discuție.

Misiunea Salinei cu Bulgări este să îi ajute pe oamenii deschisi către ”altfel de terapii” să depășească sau să prevină anumite probleme de sănătate, în special cele respiratorii și alergii.

4. Din punct de vedere medical, care sunt beneficiile salinei?

Din punct de vedere medical, salina ajută la problemele respiratorii: faringite, laringite, sinuzite, viroze, astm, alergii etc; ameliorează chiar și stările de anxietate, și cel mai important este faptul că, ajută la creșterea imunității, de aceea avem foarte mulți părinți care vin cu copiii la salină, să facă o cură consistentă, chiar înainte de a intra copilul în colectivitate.


5. Care este simbolistica sării ?

Încă din cele mai vechi timpuri, s-a spus despre sare că are puterea de a vindeca și purifica. Practic se spune despre sare că absoarbe energia negativă, astfel că, face lumea mai curată atât în sens fizic cât și în sens spiritual. Simbolizează, de asemenea, prietenia, loialitatea și fidelitatea, practic este folosită ca legământ al prieteniei adevarate. Pe vremuri, dacă doi oameni mâncau sare împreună, rămâneau prieteni fideli toată viața.

6. De la ce vârstă pot veni copiii la salină?

Studiile arata că, după șase luni copiii pot intra în salină, dar, având în vedre că în Salina cu Bulgări există 60 de tone de sare pe o suprafață de aproximativ 100 mp2, le sugerăm oamenilor dacă au așa copii mici să înceapă treptat intrarea în salină, astfel: astăzi 20 de minute, măine 25 de minute, în niciun caz o oră de prima dată, și, foarte important să intre când salina este mai liberă.

Eu personal, am intrat cu baiețelul meu în salină de la trei luni, intram câte puțin, dar intram, il luam cu mine peste tot, așa îmi desfășuram activitatea.

7. Cât durează o ședintă și ce pot experimenta cei mici în spațiul creat?

O ședință durează o oră. În interior pacienții pot citi, se pot uita la TV, pot juca șah, table, cărți. Copilașii se poat juca, este sare pe jos și ei de cele mai multe ori se joacă în ”nisipul alb, putând desena. Adulții pot face chiar și mișcare, avem în interior o bandă de alergat, o bicicletă și câteva gantere mici.

8. Am văzut pe site-ul vostru că organizați și evenimente pentru copii. În ce constau?

Organizăm foarte multe evenimente pentru că ne-am dat seama că oamenii nu au timp și caută activități diversificate. Așadar, susținem cursuri de actorie în salină, ateliere pentru copii cu activități distractive, ateliere de creație, ateliere de pictură, organizăm ”școala altfel”, au loc spectacole de teatru, cercuri de feminitate, zile de naștere pentru copii etc.

9. Unde vă pot găsi cei interesați?

Ne găsiți în sectorul 2, pe strada Mântuleasa nr. 22, la cinci minute de mers pe jos de intersecția Bulevardului Carol cu Bulevardul Moșilor.

Suntem deschiși de marți pănă duminică și funcționăm, doar pe bază de programări. Oamenii ne găsesc pe pagina de facebook/instagram, site https://salinacubulgari.ro/ sau la telefon 0728.430.631.

10. Ce greșeli ai făcut de-a lungul timpului și ce ai învățat din ele ?

Ooooo foarte multe ”greșeli”, eu de fapt le consider experiențe de învățare. Cea mai mare ”greșeală” a fost să cred că pot schimba mentalitatea oamenilor. Mi-au trebuit vreo 30 de ani să-mi dau seama că eu nu pot să fac decat să-mi susțin punctul de vedere și să-l respect pe al celui din fața mea, fără să incerc să-l influențez în vreun fel.

Adică, dacă mă refer strict la această afacere, sunt foarte mulți oameni care nu cred în astfel de terapii și eu, la început imi puneam toată energia să-i conving să creadă în loc să găsesc alți oameni care cred.

Am învățat că fiecare dintre noi avem propriile momente de conștientizare, sau cum mai zic eu ”propriul puzzle” care nu se așează cand vrem noi, ci atunci când schimbarea se produce din interior.

11. Care crezi că sunt principalii tăi diferențiatori față de alți jucători din piață?

Cred că ne diferențiem atât prin spațiu căt și prin calitatea și cantitatea sării.

Spațiul este destul de mare pentru o salină de suprafață iar sarea este extrasă direct din salina Trotuș din Județul Bacău și este netratată. Practic ne-am dorit foarte tare să aducem salina din Bacău, direct în București, așa în miniatură, fără niciun fel de modificare. Faptul că avem așa o cantitate mare de sare, pe un spatiu mic face ca o oră de stat în Salina cu Bulgări, să echivaleze cu trei ore de stat în salina naturală.

De asemenea, calitatea înaltă a sării extrase este un diferențiator, dar cred că, cel mai mult ne diferențiează pasiunea cu care dezvoltăm acest business.

12. Ce canale alegi să-ți promovezi magazinul online ?

Ca și canale am ales în mod special Facebook și Google, dar funcționam foarte mult și pe bază de recomandări. Avem foarte mulți pacienți care vin în urma recomandărilor oferite de pacienții noștri.

13. Ce sfaturi ai pentru un viitor (tânăr) antreprenor ?

Să se uite foarte bine în jur și să se inspire de la oamenii care deja au reușit în domeniul în care el vrea să dezvolte afacerea.

Să nu lase influențat de acei care îi spun că nu iși poate urma visul. La început mulți îți oferă sfaturi pe care TU nu le ceri, și din păcate cele mai multe sfaturi nu sunt de încurajare și nici nu vin dintr-o experiență personală, ci sunt doar niste ”păreri”.

14. Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit până acum în viață și de la cine?

Keep going - contiună să mergi. Cazi, te ridici, cazi, te ridici...dar fii tot timpul în mișcare. Nu-mi dau seama dacă l-am auzit undeva, sau dacă l-am preluat din cărțile pe care le citesc.


15. Cum te gandești să îți îmbunătățești business-ul?

Mă gândesc să schimb modalitatea de comunicare, să adaug și alt canal de comunicare. În acest moment am un cont de Instagram, dar aici comunicarea este destul de rară și imi doresc să îmbunătățesc site-ul.

16. Care e super puterea ta?

Greu de spus. Am înțeles că lucrurile nu vin atunci când vrei și când ”bați tu din picior”. Așadar am învățat să am RĂBDARE, deși sunt un om de ACȚIUNE. Cred că lucrurile trebuiesc făcute acum, nu mâine, nu peste o oră.


17. Care este citatul care te motivează zi de zi ?

Keep going...












www.salinacubulgari.ro

250 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page