Şcoala Gimnazială Romanu , funcționează ȋn judetul Brăila, cu un număr de aproximativ 170 de elevi, ȋncepând de la ciclul preșcolar, primar și gimnazial.
Este o școală mică din mediul rural, cu elevi provenind din familii cu posibilități reduse, pe care un corp profesoral de cadre didactice inimoase ȋncearcă să le sporească interesul pentru școală și educație printr-o gamă diversificată de activități.
"Avem ȋn derulare activități ȋn cadrul Proiectului Național „Neuroștiința la clasă”, al cărui obiectiv principal este cunoșterea propriei persoane de către elevi, gestionarea emoțiilor, sistemul decizional, deturnarea emotională, totul pentru a le forma competențe care să le fie de folos de-a lungul vieții.
Un alt proiect derulat este Ecoprovocarea, prin care elevilor le este formată competența de conștientizare a impactului omului asupra naturii prin activităti de igienizare, reciclare, platare, cetățenie activă.
Un proiect de nivel județean inițiat de cadre didactice de la școala nostră care tratează o temă de actualitate –bullyingul și Violența este Adolescenții spun NU violenței, prin care se urmărește dezvoltarea unor mecanisme de informare, formare, monitorizare şi comunicare la nivelul şcolii pentru prevenirea si combaterea formelor de violenta in scoala.
Ceea ce ȋncercăm să prezentăm este faptul că, ȋn afara proiectelor anterior precizate, cadrele didactice ale școlii implică elevii ȋntr-un număr mare de activități, ceea ce justifică necesitatea unei imprimante multifuncționale fiabile, cu durată de viață lungă. De asemenea, la ciclul primar, noile cerințe ale curriculumului solicită lucrul cu fișe color, pentru a capta atenția elevilor și a face procesul instructiv-educativ mai atrăgător.
Fără şcoală să nu aştepte nimeni nici părinţi buni, nici fii buni, şi prin urmare nici stat bine organizat şi bine cârmuit şi păstorit. Ion Heliade Rădulescu
Vă mulțumim pentru interesul și implicarea dumneavostră ȋn susținerea școlilor mici din mediul rural și ne dorim o colaborare frumoasă ȋn viitor!" Ioan Giorgiana - director Școala Gimnazială Romanu
Prin organizarea evenimentului “Emoțiile și impactul lor asupra stării de bine”, Fundația CCU va dona Școlii Gimnaziale "Romanu" un echipament multifuncțional pentru susținerea activității educaționale.
Haide să ducem povestea lor mai departe și să aducem un zâmbet copiilor de azi, ce reprezintă viitorul de mâine!
Cum ne poți contacta?
Personal
Strada Progresului 134-138, Sector 5, București