top of page
Poza scriitoruluiComunitatea CCU

Interviu cu Ciprian Săraru - Founding Attorney at AVICS LEGAL


1. Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul juridic, ce te-a determinat să îți construiești cariera în domeniul dreptului corporativ și de afaceri?

Nu a fost o "construcție" planificată de la început spre acest domeniu. În timp ce am descifrat complexitățile lumii afacerilor și corporative, am descoperit că mă pot orienta cu ușurință în acest mediu. Mi-am început cariera la Tractorul Brașov, care deși pentru majoritatea oamenilor era o simplă fabrică, era de fapt un veritabil exemplu de industrie verticală ce procesa minereul de fier pentru a produce tractoare, pe care ulterior le vindea în diverse țări.


M-a atras foarte mult modul de structurare a tranzacțiilor ce aveau drept obiect vânzarea tractoarelor, întrucât erau implicate părți din culturi diferite, valori mari, instrumente de plată internațională, garanții mari și structuri contractuale complexe. Mai târziu, experiența mea comercială a fost completată cu domeniul bancar, unde am înțeles, experimentat și stăpânit modalitățile de finanțare ale unei afaceri, ca mai târziu să analizez amănunțit toate elementele unei afaceri, într-un program Executive MBA, care a făcut multă lumină în modul de organizare și gestionare a afacerilor.


2. Ai menționat că ai fost implicat în tranzacții complexe în sectorul corporativ și bancar. Poți oferi un exemplu de tranzacție care ți-a adus o satisfacție deosebită și care a demonstrat abilitățile tale profesionale?

Prima tranzacție complexă a fost achiziția băncii RoBank de către OTP Bank în anul 2004. La acel moment, îndeplineam rolul de consilier juridic pentru RoBank, care era "ținta" operațiunii de fuziuni și achiziții, gestionată în colaborare cu avocați externi, așa cum este practica obișnuită.


A fost primul contact cu o operațiune complexă, care mi-a rămas destul de bine întipărită în memorie. Apoi, după ce am intrat în avocatură, au fost nenumărate proiecte care mai de care mai interesante, unele mai mari, altele mai mici, însă foarte provocatoare. Din punctul meu de vedere, cele mai interesante sunt cele care, deși nu au valori mari sau nu sunt răsunătoare din perspectiva părților implicate ori a industriei în care au loc, parcurg întregul spectru al cunoștințelor juridice, începând cu conceptele fundamentale de drept din primul an, până la legile speciale și uzanțele comerciale.


3. Având o specializare în implementarea GDPR, care crezi că sunt principalele provocări cu care se confruntă companiile în adaptarea la aceste reguli? Cum le ajuți să depășească aceste obstacole?

După 6 ani de când a intrat în vigoare GDPR, adică Regulamentul European nr. 679 /2016 privind prelucrarea datelor personale (să-i spunem generic așa, deși denumirea lui e mai complexă), pot spune că majoritatea companiilor au implementat regulile de prelucrare a datelor personale într-o oarecare măsură. Aproape toți antreprenorii pe care i-am întâlnit au conștientizat necesitatea unei protecții adecvate a prelucrării datelor personale și au luat măsuri în acest sens. Consider că principalele provocări ale companiilor vin din necesitatea de a aloca resurse, în special umane, pentru a îndeplini toate cerințele GDPR și pentru a urmări sau ghida organizația în prelucrarea adecvată a datelor personale.


O altă provocare vine din efortul lor de a reface regulat, la câțiva ani, auditările interne cu privire la modul de prelucrare a datelor. Procesul de audit, ce implică operațiunea de "map-are" a datelor personale sau "data mapping", este unul complex, ce necesită alocarea de resurse financiare și umane semnificative, mai ales dacă acea companie se bazează mult pe datele personale ale clienților săi.


Aportul meu vine ușor și natural în ajutorul companiilor prin faptul că le înțeleg foarte bine afacerile din punct de vedere operațional și le pot ghida/asista, pe de o parte să-și contureze fluxul de date de la colectarea lor de la persoanele fizice până la distrugerea lor, iar pe de alta parte să-și structureze toată documentația internă de implementare a regulilor de prelucrare a datelor personale, informare a persoanelor fizice și obținere a eventualelor consimțăminte de prelucrare în toate mediile de comunicare și interacțiune, fie online sau offline.


4. Ce sfaturi oferi dezvoltatorilor imobiliari și fondurilor de investiții pentru a naviga cu succes în mediul juridic din România?

Sfaturi ar fi multe, căci trăim și activăm din punct de vedere profesional într-un mediu imobiliar complex. E complex din prisma istoricului proprietăților din România, istoric bulversat de perioada comunistă, ceea ce necesită verificări ample ale dreptului de proprietate pe tot lanțul transferului acestui drept de la primul proprietar la actualul.


În România, legalitatea dreptului de proprietate al unui proprietar actual depinde de legalitatea fiecărui transfer de proprietate existent pe întreg lanțul. Principalul sfat pe care îl dau atât dezvoltatorilor imobiliari care doresc să construiască un proiect imobiliar, cât și fondurilor de investiții sau investitorilor imobiliari este să efectueze o verificare detaliată și profundă a dreptului de proprietate asupra imobilului vizat, printr-un proces amplu de "due diligence", care deși uneori ar părea un cost inutil, se dovedește de cele mai multe ori cel mai valoros cost. Totul pornește de la această analiză care ar trebui să fie nu doar juridică, ci și tehnică din perspectivă urbanistică, structurală și a autorizațiilor existente pentru edificarea și utilizarea acelui imobil (dacă vorbim de construcții).


5. Cum vezi evoluția sectorului energiei regenerabile în România și care sunt principalele aspecte legale cu care se confruntă investitorii în acest domeniu?

Deși domeniul energiei regenerabile nu este unul dintre principalele mele arii de practică, am activat câțiva ani în asistarea unor clienți la dezvoltarea de proiecte eoliene și fotovoltaice, ceea ce m-a făcut să înțeleg că în România nu este suficient doar să produci energie, dacă nu o poți transporta și vinde.


Subvențiile acordate în anii 2010-2013 sub forma certificatelor verzi au determinat apariția multor proiecte de energie regenerabilă care, în anumite zone ale țării, au ocupat mare parte din capacitatea de preluare a energiei produse în rețeaua națională, ceea ce face dificilă apariția de noi proiecte în zonele unde producția poate fi foarte bună din prisma puterii vântului sau a perioadelor lungi de lumină.


Consider că dezvoltarea acestui sector energetic depinde foarte mult de doi factori: creșterea capacității de transport a energiei și a capacității de stocare a ei pentru a fi vândută pe alte piețe în cursul nopții (dacă luăm în calcul proiectele fotovoltaice). După o perioadă cu prețuri mari ale energiei, acum trecem printr-o perioadă cu prețuri mici (pentru producători) din cauza unei producții și oferte mari în toată Europa. Cred că provocările producătorilor de energie sunt încă la început.


6. Ai o vastă experiență în gestionarea disputelor comerciale. Care este abordarea ta în rezolvarea acestor dispute și cum îți ajuți clienții să își protejeze interesele?

Am o experiență semnificativă în gestionarea disputelor comerciale, însă în ultima vreme m-am axat mai mult pe soluționarea lor în faza pre-litigioasă. După cum știm cu toții, disputele câștigate sunt cele evitate, iar pentru asta este necesară o analiză foarte detaliată a afacerii și a partenerului contractual înainte de încheierea ei.


Clienților mei le spun mereu să încheie tranzacții echilibrate, caci o poziție de forță/dominantă prin puterea companiei, a capacității de plată sau a poziției de beneficiar pune cealaltă parte într-o postura de a găsi căi pentru ca afacerea să fie rentabilă și pentru ea, ceea ce poate însemna o scădere a calității sau o prelungire a termenelor de livrare/realizare conducând în final la o dispută, iar ulterior la un litigiu în fața instanței.


7. Care sunt principalele schimbări sau tendințe pe care le-ai observat în legislația românească în ultimii ani și cum influențează acestea practica ta juridică?

Am observat o aliniere mai bună a legislației la viață și evoluția societății noastre. Din perspectiva corporativă, vedem o evoluție a legislației societăților comerciale, mai aproape de realitate, deși mai sunt multe zone în care "viața bate legea". Același lucru l-am văzut în sectorul construcțiilor, unde s-au clarificat și simplificat multe lucruri. Aceste schimbări ne ajută nu doar pe noi, avocații, caci ne este mai clar în ce direcție să consiliem clienții, însă îi ajută chiar pe ei, făcându-le viața mai ușoară. Neavând constrângeri desuete, avem energia și timpul să venim către clienții noștri cu mai multă creativitate.


8. Care sunt valorile cheie care te ghidează în munca ta și care îți definesc echipa și firma?

Valoarea cheie pe care o pun în tot ceea ce fac este responsabilitatea. Este esențială pentru un antreprenor, căci în final și noi, avocații, suntem antreprenori. Alături de responsabilitate, pregătirea continuă este esențială pentru un avocat. Deși uneori ne plângem că lucrurile nu evoluează legislativ pe măsura evoluției societății, procesul legislativ este relativ alert în multe domenii, ceea ce necesită o învățare continuă, pentru a putea sprijini clienții cu cele mai noi idei/concepte și evoluții ale dreptului. O altă valoare care mă ghidează este munca în echipă. Nu realizăm prea mult singuri. Trebuie să ne unim eforturile. Țin mult la efortul comun când este necesar. Am observat că în echipă rezultatul a doi coechipieri reprezintă mai mult decât dublul efortului lor. 


9. Cine te inspiră, ca model de business și nu numai?

Avem multe modele de business în jurul nostru, mai ales acum, în ultimii ani. Nu am un model de business care mă inspiră, însă am învățat din toate organizațiile în care am activat ceea ce trebuie să faci pentru ca business-ul tău să aibă succes, chiar dacă la momentele respective nu am înțeles intru-totul că unele acțiuni erau benefice afacerii sau organizației.

 

10.Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit până acum în viață și de la cine?

Un prieten apropiat, care acum s-a retras din lumea afacerilor după o carieră de succes, mi-a subliniat importanța de a pune pe primul loc clienții și nevoile lor. M-a asigurat că dacă reușesc să fac acest lucru eficient, succesul meu este garantat.


11.Care este superputerea ta?

Cred că dețin o cunoaștere profundă a diverselor tipuri de afaceri, atât din perspectiva operațională, cât și financiară, îmbinată cu abilități solide de comunicare.

Am avut oportunitatea de a explora și de a înțelege secretele unei varietăți de afaceri, de la producția și comercializarea de tractoare, la serviciile bancare, dezvoltarea și vânzarea de proprietăți imobiliare, comercializarea de produse farmaceutice și dispozitive medicale, vânzarea de bunuri de larg consum, prelucrarea datelor personale etc. Prin urmare, acum îmi este relativ ușor să le înțeleg și să navighez printre provocările lor juridice.


12.Care este citatul care te motivează zi de zi?

Am un citat care îmi place de ceva vreme. Cred că l-am auzit la Arnold Schwarzenegger: "Early to bed, early to rise, work like hell... and advertise!"

Acest citat consider că este relevant și pentru avocați, deoarece, conform tendințelor observate în mediile de afaceri din social media, se pare că numeroși antreprenori se ghidează după el.



124 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentarios


bottom of page